Iubito, știu: de mine, ți-e perpendicular, Iar vocea ta mă-nțeapă în unghi prea ascuțit Ca să mai cred că-n planul 2D, rectangular, Mai sunt și eu, căci iată, 3D-ul a venit Și-acum privesc din spațiu un plan îndepărtat În care-un punct încearcă, din insignifiant, Să intre în tangenta la cercul îngânfat Ce-i dintr-o altă sferă și pare-apetisant. E plină ea, tangenta, de puncte fel de fel Ce vor, cu disperare, să intre-n dumnealui, Dar le e greu, iubito, căci n-are cercu-acel Un loc de alte puncte pe suprafața lui. Mi-aș coborî din spațiu, din vârful meu de con, O înălțime-n care să poți intra și tu, Să fii o Julietă ce urcă în balcon … Și chiar de-i viceversa, ar merge, nu zi “Nu!”, Dar nu-ndrăznesc, iubito. Problema-i vârful meu Ce e cu mult deasupra și poate-ai obosi Urcând mai sus de planul în care Dumnezeu Te-a născocit, zicându-ți: “Ești punct pân’ vei muri!”
sâmbătă, 31 mai 2025