Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine, Peste Dunăre azvârlind-o, iar pe morţii ei în iad! Mari au fost şi-acele zile, când tu, vecinice Ştefane, Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oştiri duşmane Şi-ai văzut pierind turcimea ca şi frunzele ce cad. Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna, Şi porni se va potopul cel a toate înecător! Cine să ne fie scutul într-o vreme-aşa de-amară, Cui să cerem ajutorul pentru neam şi pentru ţară, Şi al cui vei fi prin veacuri, românescule popor? Şi-a venit în urma noastră şi furtună-ntărâtată Şi potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată Chiar de ne-nălţa pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron, Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morţii! În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorţii, Spada lui Mihai Viteazul şi-a cumplitului Ion. Dar virtuţile străbune nu s-au stins în voi cu totul Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul, Cerul ne căzuse-n creştet, însă n-am murit sub el! Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, şi-n urmă soare Răsări din albe neguri, şi-ntr-o zi răzbunătoare Prin ruine găsirăm mândră o coroană de oţel. A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii Precum clopotele cântă la-nceputul primăverii Pe Christos mântuitorul ce se-nalţă din mormânt! Iată ziua cea mai sfântă, cea mai mare dintre zile! Multă vreme-ai stat deoparte, duh străbun, ca şi Ahile. Dar când ai sărit în luptă, fost-ai fulger pe pământ!
sâmbătă, 19 aprilie 2025