Profetul

Pentru el trecerea prin lume
Fusese doar o scurtă călătorie
Într-o ţară îndepărtată, străină,
Un vis de demult, deja împlinit 
Dar acum anume retrăit 
Să i se adeverească profeţia.

Se născuse însă prea devreme 
Cu viziunea ascetică a pustiei,
Ispită demonică a perfecţiunii,
Copil bătrân şi orb de zile ca Pan
Cântând din trestii fermecate.

Pe buze însă avea din naştere
Gustul catranului şi al pucioasei.
Pentru cei săraci cu duhul
Cuvintele sale de bocet și jale 
Erau precum tămâia cea sfântă 
Îmbălsămând catapetesmele.

Pentru cei singuri şi rătăciţi 
El a fost o făclie în noapte, 
Torid soare în amiaza de vară,
Incendiu, focul ceresc aprins 
Mistuind păduri de mister,
Harbor al fluturilor serafici
Pe tărâmul transparent al visării, 
Al pământului făgăduinţelor.

După ce îşi îngropase în osuar 
Mădularele lumeşti de împrumut
El încă priveghea ferecat în tăcere.
Aripi de îngeri albe, străvezii
Îi crescuseră pe locul umerilor
Pe care stoic îşi dusese crucea.

Pentru el trupul și carnea i-au fost 
O povară în plus, o desagă de oase,
Craniul, un potir răsturnat,
Cuibar de neuroni şi de hematii
Foc nevăzut sub un vitraliu de fum, 
Prin care au trecut toate furtunile 
De vise, viziunile cosmice, iluziile,
Zgomotul și furia zilelor.

Acum însă toate grijile amuţiseră
Și el se întorcea acasă liniştit
În noaptea nefiinţei, pe scările
Reci şi pustii ale labirintului,
Singur, străin, doar cu un opaiţ 
Aprins în locul unde-i bătuse inima.

Copyright © 2017 Marin Mihalache