Pe când iubirea toamnei creste Un Everest din frunze, mii Văd chipul tău pe la ferestre Parcă mă-ntrebi, nu vii? Nu vii? Miroase a fum de catedrală Pe-odăjdii chipul tău se-nchină Mă doare toamna seculară Doar frunzele îmi sunt lumină Iar verdele acuma-i galben Și moartea-i prinsă într-un punct Tu ești, iubito, fără seamăn Te văd prin gândul meu rotund A fost o zi și înc-o seară Cu-aceste versuri te pătrund Iubirea nostră-i fără seamăn Te văd prin gândul meu rotund
sâmbătă, 31 mai 2025