Există o clipă care mă pândește cântărindu-mi destinul, creierul inima dezgolite de iluzii să le întoarcă în piatră și dacă, mai rămâne ceva, quantum satis, până când cocoșii unui alt răsărit desferecă obloane și toți morții refugiați în mine încetează să mai joace telegraful fără fir (neștiind că refugiul lor este subterfugiul meu) am să mă aflu dezrobită de fantasme. mie-mi ajunge o singură privire dincolo de oglinzi.
sâmbătă, 31 mai 2025