Rădăcini
sâmbătă, 31 mai 2025
Strecurând ani într-o clipă 
Tinerețea-n vânt îți bate 
Rădăcini când ți-nfiripă 
Cu o aripă în spate. 

Atârnând ramuri de tâmple 
Cu privighetori alese 
Lasă cerul să se-ntâmple 
Peste stelele culese. 

Rugăciuni în gleznă coase-i 
Firului uitat de verde 
Ce din iarbă se descoase 
Noaptea când nimeni nu-l vede. 

Mugurași de primăvară 
Peste buze amorțite 
Te învie-n astă seară 
Dintre rănile-asfințite.