Răgaz

Azi am vrut să dau iubirea la gunoi
Cu tot cu minciunile ei-doar noroi.
I-am zis că mă obosește 
Și că nu o mai suport. 

Dar încăpățânata
S-a agățat de mine
Mi-a sfâșiat pielea cu ghearele ei 
Și am plesnit-o fără să vreau
De-a căzut brusc la pământ
Și a început să plângă...
Iubirea să plângă?
Cine a mai auzit una ca asta? 

Un fior mi-a străpuns epicentrul
Și un hău s-a strecurat prin coaja inimii...
Ce am făcut? 

M-am aplecat încet către iubire
Și am încercat sa îi pun mana pe obraz
Dar m-a respins cu nepăsare 
Și cu privirea-i rece de topaz. 

În jurul meu și al ei
Doar tăcere a rămas 
O priveam uimită:
Știam ca e-un impas. 

Și cum să fac s-o înduplec
Ca să mă înțeleagă 
Că nu e niciun suflet
Pe ea s-o îmblânzească... 

Șiraguri mii de lacrimi
Din mine au podidit
Obraji-mi ard în flăcări 
Tălpile mi-au zidit. 

Ce vrei de la mine? 
Am strigat-un ultim glas.
Credeam mereu în tine,
Acum ce mi-a rămas? 

Nebune stăm noi două,
Uitate în colț de lume.
În loc să ne ascundem
Mai bine hai un pas! 

Și incet-incet ne ridicăm
Vântul ne dă răgaz
Și timpul vrea să ne-mpăcăm
Cât ceru-i sfânt zăgaz.