Ramuri de durere

Somnoroasă noaptea vine peste ramuri de durere,
Pe când vântul suflă rece prin izvoare de tăceri,
Eu prin liniştea furtunii iau din slove mirt şi miere
Să-mi adăp bătrânul suflet sub umbrela de poveri.

N-am mimic cu nimeni astăzi, dar alerg prin poezie:
Puşti ştrengar fără de grijă, vesel țopăind pe drum.
Că ţi-s drag e o dilemă, dar ce dragă-mi eşti tu mie
Când ridici din al meu suflet ciuturi pline de parfum.

Mai privesc în jur oleacă şi-am văzut cum toţi confraţii
Au crescut în prozodie, au alt farmec, alt mister,
N-aş putea să sec oceane, n-aş putea să mut Carpaţii
Dar eu simt că port pe aripi cioburi vesele de cer.

Mă găseşti prin crizanteme. Ard, şi-n Nai-ul enigmatic
Versul meu poartă pecetea bisturiului pe cord,
Dar rămân la fel de rece ca vulcanul viu, sălbatec,
Sau fierbinte ca şi gheaţa din banchiza de la Nord.

Dar mi-e dragă viaţa, dragă, ca cireaşa timpurie
Ce se coace prin lumină  la sfârşitul lunii Mai,
Că ţi-s drag e o dilemă, dar ce draga-mi eşti tu mie,
Muza mea cu ochii albaştrii şi cu braţele de Rai.

Azi mi-am aşezat destinul, chiar şi mugurii şi crinii
Doar la tine-n bătătură în altarul cifrei Doi.
În genunchi îţi cer, iubito, n-asculta ce zic străinii
Care vor să pună-n scenă o Golgota pentru Noi.

Muză veselă și tristă, eu nu vreau, în voia sorții,
Să mă lași în gerul aprig ca pe-un miel abia fătat.
Pot sorbi ca și Socrate voluptatea rece-a morții,
Dar nu vreau să mă sacrifici cât am sufletul curat!

14.03.2016