stau copiii resemnați pe o bancă ȋntr-un parc şi își caută lumina zilelor care-au trecut oare-a cui mai este vina dumnezeului lor mut? trece parcă dimineața cu nălucile perechi o biserică de paie se dezbracă-ncet de straie până-n clopotele vechi şi copiii resemnați care-şi caută lumină sorb ușor din luna plină măduva de condamnați la această agonie o iubire de morfină muguri zdrențuiți de vânt se înghesuie-n ruine şi din neguri parcă vine raiul iadului meu sfânt 25 februarie 2018, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025