atâta zare, atâta lumină, atâta freamăt atât prag neînceput început atât drum… merg şoptind viaţă, viață nu ştiu de ce lăcrimez atâta necuprins în fiecare cuprins trecător atâta armonie când nu muşcă moartea, durerea, nepăsarea atâtea ceasuri rotitoare deşi, cum Pământul, par a sta pe loc atâta poezie, primăvară, clipe mări plin de seve orice bit de aer când nu miroase pregnant a mormânt unde moartea se dă free-obligatoriu ca preţ al unui suflet, al unui scaun… un fir de praf şi un strop de rouă pe un fir pe paing ţin umbra inimii nu ştiu cui fiinţa sa e o literă bizară. se îndepărtează un călător grăbit se opreşte agitat să asculte are vrăbii în piept – nu te apăra, frate, vrăbiile au deprins sufletul tău acum, merg spre casă mâine, la serviciu nu ai… râzi – nu mai eşti tu lângă bulevardul ca o aortă ţine în mână un bilet: rândul 1, locul fără uitare la înflorirea sufletelor caişilor _ Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025