Dinspre țărmurile mării, vântul răscolește,-o clipă, păsări inundând văzduhul ce se-mbracă-n roșii voaluri; Printre megaliți de calcar zorii geana-și înfiripă și incandescența-și curge sângele-n zvâcniri de valuri. Secera moscheii ține, ca în palmă, bob de soare potopind cu aur turla unde Mahomed visează; În zirconiul pietrei sure s-a ascuns dulcea răcoare, Pana lui Ovidius Naso încă zboară și e trează... Se retrag în sarcofage triste spirite uitate și un val de strălumină mătură albastre umbre; Albatroși, printre ruine, străjuiesc vechea cetate, iar păianjeni - templierii - se-nvelesc cu pânze sumbre. Ziduri vechi de cărămidă goliciunea-și etalează, ici pe colo câte-un petic, mozaicuri muribunde; Amfore de-atlanți și nimfe se înșiră pe o rază; Amintirile cetății bântuie tăcut sub unde. Un rapsod ce-și plăsmuise insomnia și o liră cântă prin pustia piață; Se-aud frunze de alamă. Briza-i umblă prin cămașă, cu lungi degete, febrilă; Timpul său imponderabil înspre larguri se destramă...
sâmbătă, 31 mai 2025