I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Şiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngeraşi, Cu alai De toporaşi. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le laşi? II Se-nalţă abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperişuri veştede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Şi ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorţite se deschid, Să intre-n casă soarele şi vântul. De prin balcoane Şi coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuţi ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Şi din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creştet, vălul subţirel de floare. Că s-a trezit aşa de dimineaţă Cu ramuri albe – şi se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viaţă Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Şi-adună-n poală Argintul tot. Cerul e-albastru Ca o petală De miozot. III Soare crud în liliac, Zbor subţire de gândac, Glasuri mici De rândunici, Viorele şi urzici… Primăvară, din ce rai Nevisat de pământeni Vii cu mândrul tău alai Peste crânguri şi poieni? Pogorâtă pe pământ În mătăsuri lungi de vânt, Laşi în urmă, pe câmpii, Galbeni vii De păpădii, Bălţi albastre şi-nsorite De omăt topit abia, Şi pe dealuri mucezite Arături de catifea. Şi porneşti departe-n sus După iarna ce s-a dus, După trena-i de ninsori Aşternută pe colini… Drumuri nalte de cocori, Călăuzii cei străini, Îţi îndreaptă an cu an Pasul tainic şi te mint Spre ţinutul diafan Al câmpiilor de-argint. Iar acolo te opreşti Şi doar pasul tău uşor, În omăt strălucitor, Lasă urme viorii De conduri împărăteşti Peste albele stihii… Primăvară, unde eşti?
sâmbătă, 19 aprilie 2025