I Cine-ar putea să spună Câţi secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?… Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Şi-n soare Frunzişul legănat Le-atârnă ca o barbă… Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineţi Contemplu O tufă de scaieţi. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil… II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi… Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restrişte Se-nalţă şi apun Ca nişte Baloane de săpun… Cu mâinile sub tâmplă Cum stau aşa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămurişti Mi-arată Doi ochi adânci şi trişti Şi-n orice strop de rouă Văd două braţe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, – Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Şi-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineţi, S-arată O tufă de scaieţi… III Acum natura-ncepe Cu tainicul ei glas Din stepe Să cânte-ncet pe nas. Prin ierburile crude, Sub cerul fără fund, S-aude Un bâzâit profund Şi până la amiază Pământul încropit Vibrează Adânc şi liniştit. Sunt gâze şi gângănii Ce sar şi fac mereu Mătănii Când trec prin dreptul meu, Şi-mpreunându-şi zborul, În ierburi îşi ascund Amorul Multiplu şi fecund. IV Şi-n vremea asta, oare, Când eu visez mereu La soare – Ce face dorul meu? Iubirea mea nebună, De-abia trezită-n zori, Adună Mănunchiuri mari de flori. Se-ntreabă – ce să facă? Şi făr-a pregeta, Ea pleacă Întins, la casa ta. Şi nici nu bagi de seamă Cum pasu-i furişat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar tresari deodată Şi parcă-ţi pare rău. Mirată, Te uiţi în jurul tău… Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut… Aşa, spre zarea largă, Pe zi de-atâtea ori Aleargă Pe drumuri lungi de flori. V Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii; Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Şi tainic S-aprinde iar pe cer Şi cu lumina nouă Sclipeşte ca un strop De rouă Pe vârful unui plop, Iubirea mea fugară De-abia s-a liniştit, Şi-afară, Ca un copul trudit, Pe-un maldăr de sulfine, Cu cel din urmă gând La tine, Adoarme suspinând.
sâmbătă, 19 aprilie 2025