După noaptea în stele plouată Negureala se-nalță din vale Și râvnirile blânde și goale Înstelările cerului cată. Argintesc de pe rouă ecouri De căderi luminoase și drepte Și secundele bat înțelepte Încă-n ornice și în cavouri. E-anotimpul cu vagi presupuneri Pentru mâine. Din ieri se văd roade Și de fuse un trai cumsecade Îndrăznește acum cu propuneri. În pornirile reci de lumină Nu încumetă nimeni parada Doar din cetini mai scutură zada De atinse au fost de rugină. Împrejur parcă văd paranteze Cu durerea cât timpul e crâncen Și stridente culori neadânci în Porțelanul picturii chineze. Când pășunile trag la ocoluri Și spre casă se-adaugă gânduri Tot se duc întrecându-se cârduri, Depărtările caută stoluri. Întărind îndoiri de tristețe Vreau nu vreau, mă dau prins de-a ei ceață Și îmi pare că din dimineață Răsăritul porni-n bătrânețe. De sus frunze privesc îngrozite, Pe jos file foșnesc cu aramă, Iară zarea mă cheamă și cheamă Ca visările neîmplinite. Peste vremea ce-atârnă ca strugur Din segmente strâmbate-n apăsuri Aș fugi după aripi de păsări, Însă-n inimă doare un mugur. Care-i gata din nou să pornească Primăvara ce nici nu se știe, Dar voi ști s-o aștept ca să vie Cu credința-mi curat omenească. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025