(A. Mirea) Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interview-ul dumitale. Dar iată, mă opresc o clipă Să-ti dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat o dată sfera Acum vreo zece mii de ani Cînd astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion era gorilă Si bietul Newton diplodoc. Camil era de-abia Cămilă Iar Duică... nu era de loc ! El de-abia azi cînd scrie proză Se află în metamorfoză Si se transformă tare greu: Aspiră-acum la cimpanzeu.) De-atunci, prin negrele stihii, În noatpea largă si profundă, Am rătăcit cu zeci de mii De metri pe secundă, Si diafană m-am ivit, Din perioadă-n perioadă, Ca fulger blond încremenit Să-mi desfăsor spectrala coadă Pe cerul noptii la zenit... Planetele cu satelitii, Purtîndu-si mîndre parazitii, Mi-au dat portretul prin gazete Si m-au fixat mii de lunete... Dar, gata să-mi găsesc mormîntul În vreun sistem de constelatii, Am revenit zburînd prin spatii, Căci nu dispretuiam Pămîntul. (De-ati fi în cer ca mine voi V-ati minuna întotdeauna Cum globul ăsta de noroi Se vede luminos ca Luna...) Si-aveam de gînd - ca un simbol De milenară simpatie - Cu cel din urmă-al meu ocol Să ne unim prin vesnicie Într-un fantastic carambol. Si măritîndu-i neagra humă Cu luminosul meu adaos, Într-un aprins vîrtej de spumă Să ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (Să-mi ierti cuvîntul) ati făcut, Cît sînge-a curs din neghiobie Pe bietul vostru glob de lut, - Cu spaimă, la perihelie Din zborul meu m-am abătut Si nimbul clar si trena lungă Ca o esarfă de lumină, Mi le-am ferit să nu ajungă Vreun strop întunecos de tină. De-atunci, iubitul meu, îmi vine De supărare si rusine Să fug... cu coada-ntre picioare Prin spatii interplanetare Si să mă mistui în neant. Mă duc... Adio ! Salutare ! Să-mi scrii: Uranus, poste restante.
sâmbătă, 19 aprilie 2025