uneori privesc luciul lacului cu nuferi ca pe-o sonată în care lebăda albă se transformă în sirenă și desenează cercuri concentrice de poți citi metafora în palma fiecărui val ce sărută linia orizontului alteori prind pe buze câte-un strop din lacrima depărtării și o sărut pe toate fețele ca pe un diamant cu linii perfecte până mi se aprinde inima între petale de magnolii întotdeauna te strig pe numele mic și împletesc mătănii din cuvintele ascunse sub perna sufletului să mă păzească de iele în nopțile de vară ori sărut fiecare gând pe aripa neatinsă de furtună ca dimineața să te nască în stropii de rouă ce-mi mângâie fața *** legată la ochi trec abisul drumul spre tine îl cunosc dintr-o altă viaţă în care tu şi eu am dus aprige războaie pentru ca mai apoi să încheiem cele mai dulci armistiţii abdic şi acum sub frenezia săruturilor tale te somez cu mâna pe trăgaci să nu-ncetezi chiar dacă mă-nvelesc în catifeaua zorilor şi plec la fiecare răsărit pentru a reveni în fiecare noapte lângă tine eşti destinaţia mea finală uneori atât de aproape încât distanţa dintre vis şi realitate e milimetrică alteori la mii de ani lumină dar întotdeauna te strig cu acelaşi nume pe care ţi l-am dat la începutul istoriei ioan grigoraș & liliana trif
sâmbătă, 31 mai 2025