Războiul din noi În fereastra închisă bate destinul poarta a căzut ruginită de vremuri războiul nu a trecut ,prelungim chinul exploziile robiei se împrăștie în vânt apare specia ireală ... te cutremuri, care va stăpâni acest pământ! Pe ușa deschisă,ruginită de vremuri războiul din noi se-ntinde în genuni nevăzute latră un câine ,mlăștinoase terenuri se-ntorc din iluzii să acopere mări și oceane suflete albe ,curate, caută în zările pierdute ne contopim cu știința ,suflete sărmane! Am închis ochii pentru amintirea ultimului vis am vrut să te văd zâmbind ,înainte să plec războiul din noi se-ntinde ,nu va fi interzis privim spre cer cu rugăciune,ultim ajutor arma secretă răscolește imaginații ce trec pe strada pustie vom privi spre viitor! Războiul din noi , e ura care doboară destinul din voința dreptății,călcăm în picioare dreptatea ucidem dragostea pură,ne alegem cu chinul nu mai avem lacrimi ,plânge doar singurătatea la marginea prăpastiei,aruncăm răutatea vrem puritate,vrem mai departe libertatea… Războiul din noi se va termina ,doar cu noi mergem înainte ,ne întoarcem înapoi îngropăm trecutul în nisip și noroi răutatea lumii nu se spală în ploi vrem viață bună lipsită de griji și nevoi călcând legile vieții și cele de apoi, dar totul se pierde ,cum visul din noi! Lucian Tătar-Poezie
sâmbătă, 31 mai 2025