Aproape de strâmbele maluri Corabia-n fugă trecea, Cântau despicatele valuri, Cântau şi matrozii pe ea. Iar noaptea şi marea-mpreună Făceau armonie deplin – Pe ape lucire de lună Şi pace-n văzduhul senin. Trezit de puterea cântării, Aude, tresare prin somn Din groapă-i, pe marginea mării, Puternicul Schiţiei domn. Încet se ridică-ntr-o mână, Se uită pe mare mirat; Cărunta lui barbă bătrână Îi umple tot pieptul cel lat. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecând, Şi valuri, şi bârne de nave Trosnit-au pe groapă-i căzând, Şi neamuri străine trecură Pe-acolo, cu vuiete mari: Pe groapa lui corturi făcură Şi-altare drumeţii barbari. El însă-ntre dune pierdute Somn fără curmare şi greu Dormit-a! de treizeci de sute De ani el dormit-a mereu! Şi-acum îl deşteapt-o cântare, Un plânset de glasuri ce pier. Se uită de-a lungul pe mare LA navă, la maluri, la cer, La lună cum albă străluce, Şi-i pare că n-o mai văzu, Şi-i pare că aminte-şi aduce De-o lume uitată, ce fu. O rază din vremile-apuse E cântecul celor ce trec: Odată şi dânsul îl ştiuse, Copil al pământului grec. Şi vesel, ca valul şi vântul, Cântându-l, pe mare-a trecut, Uitatu-l-a însă-n pământul Acelor ce domn l-au făcut! De ce şi-a pierdut el viaţa Cu taberi pe şesuri, cu oşti? Eu, mare, ţi cunosc ţie faţa, Tu, mare, tu nu mă cunoşti! De ce-a alergat el prin lume Cătând şi mărire şi-averi? Lăsat-a prin veacuri vrun nume? Şi parc-au fost toate ca ieri! Copil el să fie-acum iarăşi Pe ionice maluri, sărac, S-alerge cu dragii tovarăşi, Să vânture lumea pe plac! Dar nava se duce, se duce Dincolo de albastrul orizont, Tot Pontul de lună străluce Şi-un rege se plânge pe Pont.
sâmbătă, 19 aprilie 2025