Din adâncul tenebrelor, Prizonier al unui labirint inexpugnabil, Martor al iadului, Plutind deasupra prăpastiei, Hipnotizat de vraja Întunecată, dar fascinantă A abisului, Rătăcind pe un tărâm Unde stăpâni Sunt liliecii Şi noaptea cea mai adâncă, Paralizat de frică, Precum o insectă prinsă Într-o pânză de păianjen, Să rosteşti, simplu: „Cred” Şi să te întorci la lumină. Acolo unde primăvara, Izvoarele reci şi pure Şi piscurile munţilor Sunt eterne...