Încălzeşte-mi primăvară iarna din sufletul meu Că de viforul năpraznic a-nghețat şi-mi este greu, Raza soarelui adu-o să topească gheața care Mi-a cuprins ființa toată, mi-a intrat în mădulare. Vântul care bate rece să-l transformi în adiere Şi cu boarea lui plăcută să mă umple de plăcere, Să alungi toți norii care m-au scăldat în lacrimi triste Şi -au umplut inima care nu mai poate să reziste. Să-mi înmugureşti în mine sentimentul de iubire, Să mă mângâi cu căldura soarelui care e mire , Vino-n gândurile mele ce sunt pline de zăpadă Să plantezi un câmp de flori ,peste mintea mea să şadă. Ia-mi tu negura cea groasă de pe ochii amorțiți Ca să pot vedea iar cerul cu ai săi nori adormiți, Să îmi scuturi flori de măr peste tâmpla ațipită, Să te-aşterni pe-a mea ființă ce acum e fericită.