Sub dalele de marmură ale luminii nenăscute tremură un suflet în care latră dureri ce păreau de mult uitate. Nu la amăgitoarea lună latră, ci la confrații mult mai tineri ce se înfruptă, cu gura plină, din sângele meu. Nici nu mai știu ce-i vechi și ce e nou în haita sălbăticită de dureri, nu mai știu ce-i azi, ce-i ieri, ce-i nevinovăție și păcat, ce-i alb și ce-i negru. Știu doar că resălbăticirea după colapsul durerilor mă va scutura din scrumul incandescent, teribil, și mă va legăna în palma primăverii ce nu va mai pleca....
sâmbătă, 31 mai 2025