Resemnare

Sunt ferecate porțile luminii, 
O aripă de înger în cădere 
Aduce nopții mele-o mângâiere  
Când gândul meu se pierde-n taina lunii. 

Rătăcitor prin enigmaticele căi 
Ale unui timp cuprins de mărăcine 
Eu n-am murit, dar mor mereu în mine 
Ale luminii ultime văpăi. 

Se sting și felinarele speranței 
In noaptea neagră, unul câte unul, 
Si resemnat eu îmi accept declinul 
In triste-acorduri dulci ale romanței. 

Un singur lucru îmi mai dă putere 
Să simt iar zorii zilei ce se-arată: 
Sunt ochii tăi în lumea-ntunecată  
Ce mă ghidează-n trista mea tăcere. 

Căprar Florin