Când cineva mai presus decât noi are casă în cer nu te înfuria! Copacul din cosmos ne acoperă, c-un frunziş de iubire-n gânduri. Tot ce crezi ori nu crezi e-n cuvânt curge prin tine într-o limbă de cruce pe care de n-o ştii, dar poţi s-o înveţi cu ochii plecaţi asupra slovelor vechi ce-au stat şi stau sub capul unui neam mai adânc în suflet decât se poate vedea, o lumină în luptă cu întunericul până timpul se va topi şi finitul în infinit se va pierde. Veniţi şi respiraţi din aer, lumină umbra din voi să nu se prefacă-n întuneric.