*Am trăit veșnicia fluturelui* nu trebuie să bat la ușă pășesc în mine inocent smerenii cu genunchii tociți pleacă în pelerinaj prin atomii care strigă numele meu separat mă împarte chemarea unicului tuturor solvența iubirii e binecunoscută axioma e plină de fluturi eu polenul penetrez aerul cu omagii subtile puțin câte puțin templul soarelui își multiplică arhitecturile stranii în arterele timpului meu sârguința de-a fii ar ajunge dacă incisivii cunoașterii nu s-ar toci periodic învăț odată cu frământatul lutului să înod luceferi la încheietura brațelor aerul miroase a prunc alăptat proaspăt în căuș nu caut urma arginților nici linia norocului îmbrățișarea nu-i virusată de îndoială pentru mine muntele chiar sare în mare dar e muntele meu mustește de prometei îi recunosc după incandescența atingerii indiscutabil zborurile vor avea altitudinea credințelor chiar de-aș putea să donez supernovele din falange (notarii n-au tipizate pentru idealiștii irecuperabili) gravitația ar învinge pe cel ce nu simte văzduhul din piatră peste umărul vulturului zeic m-am lăsat privit de abis mi-am adunat genunchii din scoică sub binecuvântările tale am lăsat la apă corăbii expediția spre centru (spre el/ea/eu ca lumină sau ca perfecțiune energetică) se pregătește minuțios de milenii tridentul va să-mi despice spaimele necruțător până la măduvă mări impudice au început să-mi adoarmă în palme un fel de melodie a tăcerilor astrale mi-a îngerit visele le-am agățat ca pe ștergare deasupra ușii să-mi vegheze icoanele lumina din oamenii mi-a luat cu asalt sufletul redută gata să predea cetatea dizolvările mele astrale mi-au rătăcit spațiul și doar aerul lasă în urmă amintiri suave cu miros de busuioc așezându-se-n cruce
sâmbătă, 31 mai 2025