A. – De ce plângi, o, dona Diana, De ce ochiu-ţi lăcrimează? Nu eşti sântă şi frumoasă Ca o dramă spaniolă? Ştii: don Manuel, perfidul, Inconstant iubeşte-o altă, Alta brună, dulce, pală, Ca o noapte-a primăverii. D. – Nu-i aceea ce mă doare, De ce inima mi-e-amară, Căci don Manuel ş-acuma E fidel ca totdeauna; Dar aceea ce mă doare Şi-ochii mei îi fac să plângă Este că Negruzzi Iacob M-a tradus în româneşte. A. – Şi de ce tu să te superi, Ideal al lui Moretto, Au în limba cea germană N-au tradus ei comedia, Ei, străinii! îns-EspaDa Te adoră, o, Madona, Cum mi te-a creat Moretto. D. – Nici n-aş plânge, caro mio, De ar fi traducţiune; Rea or bună, ea nu schimbă Din valoarea mea internă. Dar Negruzzi, mio caro, El a scris o comedie, Comedie-originală: Viclenie şi amor. Acolo mă văd pe mine, Figurând sub nume – Elena, Iar pe Manuel, il caro, Văd că mi-l numesc Costică. Dară cum c-a imitat-o Nici n-o spune, nici n-o scrie, Ci pe mine mă sileşte Să recit la versuri rele Care sună ca drimbala A ursarilor gitani. A. – De-a făcut asta Negruzzi Cu Madona lui Moretto, Atunci eşti nenorocită Dona Diana, dona Diana!
