Românul Absolut

Românul Absolut
...
Am spus cândva că nu mi-e dor de tine,
Că ai rămas în sufletul neamului meu
Și L-am rugat aprins pe Dumnezeu
Să-mi dăruiască harul de-a te simți în mine!
...
Icoana ta o port mereu în minte,
Când scriu îți văd privirea printre rânduri,
Și parcă-aud cum îmi șoptești cuvinte,
Cuvinte care-mi izvorăsc apoi din gânduri!
...
Mi-nchipui uneori că îmi zâmbești,
Încurajându-mă să scriu fără oprire,
Știam de mult că-n neamul ăsta ești
Cel născut să moară-n nemurire!
...
Poate vei mai renaște din cerul tău înalt
Și ne vei spune c-ai fost printre poeți
Că-ai vizitat puțin tărâmul celălalt,
Să rescrii povestea veșnicei tinereți!
...
Ești în neamul ăsta și-n limba lui română,
Ai rămas aici, chiar de-ai plecat de mult,
Deși te văd pe cer, acolo, lângă lună,
Eu știu că ești aici, Românul Absolut!