Rostul unei mângâieri

Rostul unei mângâieri 

Am vrut mereu și nu m-ai refuzat,                    
Deși știam că nu-i al meu, pe veci,                       
Mi-am luat cu pofta unui înfruptat,                     
Înfrigurat de teama c-ai să pleci.                        

Am simțit iubirea ta profundă,                          
N-am să uit de serile curtate,                             
Memorez, și pofta mă inundă                             
Prin ochii aprinși de voluptate.                           

Des mă trezeau orele nocturne,                           
Și tresăream la orice respirat,                               
Mai furam din clipele diurne                                  
Câte-o îmbrățișare, și-un oftat.                             

Cât de frustrantă-i clipa ce-o trăim,                                     
Din frici rebele un pic ne-am rătăcit,                        
Deși aș vrea să fie sau să fim                                 
Răspunsul dragostei ce ne-a-mplinit.                 

Eu aș face iar apel la soare,                                        
Să ne-ncălzească printre primăveri,                                                  
Chiar dacă uneori iubirea doare...                                   
Nu uităm rostul unei mângâieri.          

Autor: Gabriel Stănciulescu