Roua vieții

Pe sub vuiet lung de codru,
prin pășuni de roua vieții,
pe cărări de soare mândru,
întorc firul tinereții.

Brumăriu și plin de zarvă,
cu icoane prinse-n floare,
naște sufletul din larvă,
a mea umbră zburătoare.

O minune stă să cadă,
din al cerului mut caier,
Dumnezeu veni să vadă,
muza-mi renăscând prin aer!

Se tot uită-n jur mirată,
tot văzduhu-i simte plânsul,
viața ce i-a fost furată,
odihnea acum într-însul.

Și-a strivit în palme dorul,
agățându-l lin pe-o creangă,
brațelor le-a tăiat zborul,
și-a căzut înfrântă-n iarbă!

Tremura de dor pădurea,
îmbrăcată-n strai de jale,
roua vieții spăla zarea,
eu umbream doinind petale!
Autor Doina Bezea