Un câine la-nceput de înserare Stă la geamul Domnului cel mare. Stă și plânge fără lacrimi și tăcut, Își șoptește rugăciunea mut. Ajută-mă Doamne al pământului, Ia-mi sufletul mic și dă-l vântului, Să-l simt adiind, să mai pot spera La o mângâiere, cumva ! Apleacă-te Doamne al pământului Stăpânul nostru și al gândului. Tu, ce-ai făcut noapte și zi, Fă o minune să pot trăi ! Alungă-mi Doamne frica nebună Ce-mi sparge inima și o face fărâmă ! Și ia-mă Doamne, stăpâne preabun Du-mă într-un loc mai bun! În inima mea se așterne tăcere. Din ochiul meu mic se prelinge durere. Și frica nebună rămâne și ea, Atăt a rămas din viața mea. Mă doare, mi-e frică, mi-e groază și tac. Degeaba cerșesc o fărâmă de ceas, Nu-i nimeni cu mine doar moartea mea, Așteaptă tacută să-și ia prada sa. Primește-mă Doamne al credinței, Al bunătății și al umilinței ! Fă pentru mine într-un sfârșit Să fiu fericit ! Tu, Doamne al sufletelor și al luminii, Fă o minune și izbăvește câinii ! Dă-le mâncare, apă și un loc, O mângâiere, puțin noroc. Noi, îngerii neștiuți ai pământului, Te rugăm cu puterea gândului, Dă-i omului suflet și miere Să nu cunoască durere !
sâmbătă, 31 mai 2025