.. jingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de paingeni frumoşi la statură aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură... adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflarile vântului rece înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...
sâmbătă, 31 mai 2025