Asta e lumea Doamne, un praf călcat de toţi demonii. De ce nu ne salvezi? de ce uităm să te mângâiem cu iubire? De ce revoltatul etern ne face să uităm mila Ta? Nu pot răspunde Doamne , dar să ştii că te iubesc ca un păcătos, că sufletul meu este către Tine deşi nu mă pocăiesc. Fiinţa mea simte hrana dumnezeiască , te venerez pe Tine Fecioară Sfântă ce ai născut eternitatea noastră, pe voi Sfinţi Părinţi ce ne adoraţi pe noi cei plini de viermi şi întuneric, pe Tine Iisuse ce ai plâns pe Golgota singur, atât de singur încât Soarele s-a îndoliat. Eu sunt un păcătos enorm, sunt blestemul oamenilor buni, sunt diavolul ce uită crucea şi icoana dar nu uit jertfa Ta sfântă plină de învăţăminte eterne. Te rog Doamne pe lumea asta Dă-ne timp să ne mântuim toţi Iartă-ne pe noi fii ce din leagăn ne revoltăm împotriva Ta, Te implor mângâie-ne Doamen şi apără-ne de el, preafrumos infatuat. Doamne nu am cuvinte şi ani să-Ţi mulţumesc că exişti şi că de sus mă priveşti şi mă ajuţi. Nu am veacuri să cânt slava Ta şi bunătatea ce îneacă tot Universul. Nu am timp să Te privesc şi să mă întorc către Tine, atât eşti de Slăvit şi de Măreţ. Slava ta să se reverse asupra mea şi a sufletelor de pe această mică planetă, şterge ruina Doamne şi construieşte un castel etern plinde dragoste, atât te rog eu cel mai mare păcătos al tuturor timpurilor.