Motto: De sădești în curtea sorții Un lăstar de liliac Geniul ne-nțeles al morții Va veni cuiva de hac. I Gerul fuge melancolic peste molcoma colină Mugurașii pun pe buze paparude timpurii, Crudă vine primăvara și prin liniștea divină Geniul morților ce pleacă este cucuveaua gri. Ies la Soare toporașii, narcisa și brebeneii, Țes viorile luminii cântece prin flori de corn, O bârsană grijulie, cu limba-și alintă mieii Când salută fumul rece cărămizile din horn. Piatra tainică suspină. Încă un inel își pune Nucul gros din poieniţă peste șoldurile lui. Caută cu gheare roșii adormirea din cărbune, Porumbaca zvăpăiată-n recea vatră a focului. II Mama nu era acasă, s-a trezit de dimineață, Și spre cimitirul veșnic mohorâtă s-a pornit Și de-atâta jale-n suflet, furișată ca o ceață, Neagra pânză de durere în doliu s-a cuibărit. Cineva, dar nu știu cine, cu burghiul de aramă, Dat-a-n pântecul ulcelei găuri pentru tămâiat, Peste veacul de durere, să plângă, de bună seamă, Prin cărbuni şi prin tămâie rudele ce ne-au plecat. Patru flori în palme poartă și ulcica-i afumată, Zi de zi le duce mama pe drum către cimitir. Nu se poate niciodată să te-nvie fumul, tată, Dar de datina străbună n-am nici voie să mă mir! III Plugul cu durere taie lutul negru din grădină Biciul din tăceri pocnește lângă boii ce s-au dus, Și în fața casei noastre c-o iubire, dulce, fină Într-o caldă dimineață, eu, un liliac am pus. Așezat-am lăstărelul şi trei căni de lacrimi pline Peste bălegarul umed am turnat mărinimos, Un arac mi-a zis în șoapta: “acum lasă-mă pe mine Să-l feresc de ploi rebele și de vântul furtunos !” IV Iarăşi tremură pe coastă primăvară-n flori albite, Ca o pasăre-aprinsă luna stă prin corcoduș. Prin cotloanele amintirii stoluri negre de ispite Mă leagă de visul rece cum legi vacă de țăruș. Ce-mi cobește liliacul de-i plantat în curticică? Datini fără de-nțelesuri iar veniți sub jurământ? Doar din florile-i cernite sufletul mi se ridică Și s-aşeză prin poeme într-al cerului cuvânt. V Gându-mi fuge ca năluca în grădina de verdeață Liliac sădit în curte, nu doreşti tu să mă-ntorc? Dar o văd pe măiculița cum îl rupe-n dimineață Și-l azvârle sub căldare, să fiarbă lături la porc. Cum să nu dorească, mama, prin deschizătura porţii Puișorul să nu-i vină către strâmtul ei cerdac ? Dar să frângă voia sorţii, ea n-a dat prilejul morţii Încă-un om să ia din casă pentr-un pui de liliac ! 25.03.2019
sâmbătă, 31 mai 2025