Să ardă focul

Să ardă focul, noi să ne iubim,
Departe, exilaţi în fericire.
De parcă n-am fi încăput în agitaţia de azi
Şi ne-am fi rătăcit, rebeli, într-o iubire.

Să ne pândească Luna de pe cer,
Şi, vrând să ne cunoască mai de-aproape,
Să îşi atârne ochiul de argint
Pe geam, ca o monedă-n luciul unei ape.

Mătasea serii-n ton de cenuşiu
În jurul nostru-ncet să se strecoare.
Noi să ne strângem şi mai abitir
La piept, de dragoste, când s-o lăsa răcoare.

Să mai stârnim, din când în când, scântei
Din jar mocnit şi inimile noastre.
Ca nestematele ne strălucească în priviri
Lumina lor şi a puzderiei de astre.

........................................................

Să ardă focul, ca sigiliu ancestral	
Pecetluindu-ne pe inimi, sfânt, iubirea.
Îmbălsămaţi în fericirea ei 
Noi să păstrăm, în vremurile astea reci, simţirea.