Cerul își freamătă cununa Și stelele cad din tezaur Întruna una câte una De bronz, de purpur și de aur. Din Calea Robilor, ce-i punte De la brumar spre primăvară, Vremile bani scăpau pe munte Căci ciobănașul se însoară. Cădeau monete pe monete De parcă sus e risipire, Iar cununia pe-ndelete Își strânge bani pentru nuntire. I-au îngropat mirelui vise Excesele de mână largă Sărmanul că nu-și mai zărise Demult logodnica lui dragă. Tot îi aleargă ochii după Crăiasa dispărută-n noapte, Iară nuntașii îl astupă Cu bunătăți și bunătate. Se trece veselia-n pace Jugaștrii preoți poartă podul Și pe priviri lucesc pitacii, Iar aripi strigă sus prohodul. Când el nu poate a-nțelege De ce-a prins aurul rugină Și verigheta lui de lege Inel e numai din tulpină? Moale căzând pe lăicerul Toamna pe care-l așternuse Văzu de jos ce mare-i cerul Cu puntea care i-o propuse. A evadat atunci din nuntă Tânăr fugind din toate cele, Ursita și-a lăsat căruntă Să strângă risipiri de stele. El se va duce de va trece Pericolul de vicleșuguri Unde nu-i sărbătoarea rece, Ci se desfac boboci și muguri. De pe cărarea lui abruptă Se va lăsa în larg de stepe, Iar nunta lui cea întreruptă Cu Dragostea o va începe. În altă ziuă însorită Cu Paștele de Înviere Gura de rai unde invită Cu flori de măr și seri de miere.... În zori poiana nunții plină Era în ruginii troiene. Le presăra-n colb de lumină Și le-arginta pomana iernii. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025