Să-mi dai în suflet pacea...
sâmbătă, 31 mai 2025
Să-mi dai în suflet pacea
Când norii, iarăşi vin,
Putere când port crucea
Prin lacrimi şi suspin..

Să-mi dai pe totdeauna
Dragostea Ta , dintâi
Şi când bate furtuna
Cu mine să rămâi..

În suflet dă-mi izvorul
Cu apa Sfanta,Vie,
Când îmi tânjeşte dorul
În inima pustie..

Şi soarele Iubirii
Cu razele-i divine
Să m-alipească, Doamne,
Mai mult, mai mult de Tine!

Când iarna se aşează
În inimă şi-n gând
Când ochii-mi lăcrimează
Că nu mai am cuvânt,

Să strig iar către Tine,
S-aud cum imi vorbeşti..
Atunci aşa-i de bine
Când lânga mine...eşti!

14.12.2016