Sângele-viaţă Când îngerii cad din seva icoanei Se mistuie firul speranţei în ghem Şi verbul “ne iartă” se urcă-n blestem, Iar sângele vieţii ia drumul prigoanei. Când flori de cenuşă sunt viscol în vreme Şi fructul de clopot se-ascunde-n tăceri, Cuvintele-urnă sunt jar-primăveri, Iar sângele vieţii de viaţă se teme. Când treapta-dorinţă e-o scară de zgură Genunchii se-ncruntă amarnic la Zei, Iar drumul spre mâine e troc cu polei Şi sângele vieţii e-un sfeşnic cu ură. Când norii tranfugi cu umbre-n recul Lovesc idealuri cu zimbri de ceaţă, Cetatea umană e-n aisbergul-gheaţă Un trup unde-n simţuri nu-i sânge destul. Ce timp necuminte, ce vrajbă-ntre sori, Ce fulgi de sihastre luciri ne condamnă... Ce ochi s-aruncăm spre extaz?Ah!Ce toamnă! Când sângele vieţii e fiert în ninsori. Ce vreasc-întuneric într-un ţel nefecund Alungă lumina-n cortegii obtuze, Nu-i veac de iertare nici ambră cu scuze Şi pare că fluturi concavi ne pătrund. E-o noapte-corabie-n uragane de-amnare Busola din tâmplă e un far fără lege, Din stâlpii-tornadă rătăcirea culege Un sânge de viaţă încleştat în damnare. Când biciul de piatră ne-nghesuie-n vină Şi dăm cu pământul de spin-anatemă, Sar goluri de suflet:De ce? O dilemă, E sângele-viată buimăcit şi ruină? Libaţii cu frunze-ghioc se propagă Pe-aleea cu Timp desfrunzit de visare, Răspunsul-ad-hoc la-ntrebarea:Când oare? E-un sânge de viaţă răstignit pe o fragă. Fugar intermezzo e zâmbetul-floare Când dram de secundă se-ndură a verde, Atunci biruinţă sudorii se pierde Şi sânge cu viaţă se-mplineşte cu Soare. În ochiul-putinţă se-oglindesc rugăciuni Şi eon-Divin scoate Har din desagă, Rămâne doar Eul-sublim să-nţeleagă Că sânge cu viaţă duce-n vene minuni. Când îngerii urcă Golgote,-n icoane Şi floarea-n măslin se cutremur-a mir, Speranţa-iubire se-ntrupează în taine. ------------------------------------- Sculpta-se-vor rugi peste ramuri coroane Din stoluri-memorii.Din iertarea-zefir Cu sânge de viaţă ne croim alte haine. Marian Puscasiu 08/10/2015
sâmbătă, 31 mai 2025