Sărmanii

Angoasa febrilă a pus stăpânire
Pe oameni de gând spânzuraţi,
Să îşi găsească dorita ieşire
Din starea năucă de condamnaţi.

Te uiţi la ei cu multǎ milă,
Că n-au mâncat de-atâtea zile,
Cum se târǎsc, ca antica reptilă,
Visând la zborul de acvile.

Cu greu adună ei bănuţul
Ce-aduce siguranţa la copii,
La mall, împing timid căruţul,
Aproape gol şi fără jucării.

În ochii lor  se vede mielul
Ce-aşteptă blând cuţitul
Sǎ i se deseneze fin tighelul
Ce-l face frate cu infinitul.

Decât să ştie că există 
Ca masǎ de manevrǎ şi trişat,
Aleg o altǎ cale, şi insistǎ,
Dacǎ din asta au de învǎţat.

Ce fi-va-n viitor, e anti-viaţă,
Cǎ, pentu ei, prezentul e avar,
Puterea existentǎ nu-i răsfaţă,
Îi ţine pentru voturi şi inventar.