Nu știu de ce îmi pune pe buze înserarea o lacrimă de lună, un firicel de stea, aș vrea să am puterea să uit de remușcarea că ți-am deschis o lume ce nu-i decât a mea. Te uită cum sclipește fățarnică visarea, culege-mi de pe buze cuvintele-n sărut, nu te gândi că noaptea sporește încleștarea iluziei ascunse în mituri de demult. Mă definește clipa remodelând prezentul, uitată este viața pierdută-n așteptări, m-am risipit în versuri, dar tu ai fost poetul ce-a descifrat chemarea dorințelor de ieri. Adina V. 6.07.2018