Sărutul

Sărutul

Doar tu să nu mă uiți apoi
de-o fi să plec vreodată,
când iese luna pe zăvoi,
albă și marmorată!

Iar când stele-or străluci
pe bolta nopții clare,
în vise eu îți voi veni
ca să-ți ridic altare!

Și pe albastrul cer întins
când îți  ridici privirea,
îmi vei vedea focul nestins
ce l-a aprins iubirea!

Iar dacă te-or potopi
durerile-amintirii,
să știi că mă poți simți
când mângâi trandafirii!

Sau mă vei simți-ntre lumi
de te-oi gândi la mine,
când primăvara vine,
înmiresmând salcâmi!

Dar nu mor, ci doar mă mut
în lumea-aceea-n care,
nimic acolo nu-i născut
și unde nu se moare!

Iar când păru-ți va fi nins,
albit de fulgi de nea,
privind pe cer albastru-ntins,
voi fi-n privirea ta!

Din lumea în care-ajung
mă voi gândi la tine
și la ochii care-ți plâng,
că-ți amintești de mine!

De lacrima ți-o voi sorbi,
când ți se va prelinge,
doar tu simți-vei că voi fi,
sărutul ce te-atinge!