Sat

Plictisul ancestral 
Râde 
În gura mare
Când liniştea deasǎ  
În tine vâsleşte
Plimbându-şi
Tǎcerea 
Ce îi prisoseşte.
De la înǎlţimea
Pe care 
Ai poposit ,
Vezi
Un fir  de apǎ 
Curgǎtoare
Cu mersu-i şerpuit.
Priveşti atent 
O-ngrǎmǎdire
De case 
Pline de vieţi
Ce se trezesc 
Ca dupǎ un chef 
În boscheţi.
În curţi, ogrǎzi,
Pe drum 
Vezi oameni 
Şi-o casǎ de cult,
Flori pe terase
Şi ciripit de pǎsǎri 
Lângǎ vorbitul 
Incult.
Zǎreşti o moarǎ, 
O fatǎ,
Un soldat
Cu sabie şi bici, 
Lopeţi şi pluguri, 
Gâşte 
Şi furnici.
Toate acestea
Sunt cuprinse,
Acum
Ca şi-altǎdatי,
În ceea ce lumea 
Numeşte  
Veşnicul sat.