Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeţ se face Şi pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul. E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace, Dar mintea-mi vede – genele holbate; Ca şi un orb mă simt în întuneric Şi totuşi înainte-mi zi se face. E chipul tău, lumină necrezută De frumuseţi, de taină, curăţie, Ce nopţii reci lucire-i împrumută. Din cauza ta, bălaia mea soţie, Cât ziulica trupu-odihnă n-are, Iar noaptea sufletul în cale pleacă.
