Când nu cunosc clipele tale, viață mi se-acreste veșnicia. Te-am lovit cu-n gând al lumii, uite-mi... nenorocirea ! Nu am învățat să ard precum focul cel divin. Eu am rămas tot omul cel pictat, fără gânduri... ca un cer senin. Iată-mă-ngropat de viu în ale mele versuri reci. Iarăși mă găsesc pustiu cu-ale mele graiuri seci. Mi-ar fi plăcut să te zăresc, lumină din întunecatu-mi veac, să mi te găsesc speranță, ca să mă refac... Am auzit de tine, speranță ce atârni de ultimul verdict. Ești ca o lumina-n ceată, ești ca pomul înflorit ! Tu ești fericirea omului cel pustiit. Ești ca arma unui rege ce victori-a dobândit. Oh! Aș dori să-mi umpli viața cu-n veșnic râu de fericire. Tu, speranță ești povața unui simplu om ca mine...
sâmbătă, 31 mai 2025