Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare De-aici, din astă lume trecătoare, De unde tu plecat-ai fără vreme De parcă pus ai fost între blesteme. Te-ai dus, tăicuţă, într-o primăvară Când florile-ncepeau ca să răsară, Când în prisacă se trezeau albinele Şi începeau să se mărească zilele. Doar ale tale zile nu s-au mai mărit Şi ai plecat; uitând ce-aveai de împlinit; Te-ai dus, tăicuţă, într-o zi cu soare Chemat spre zări de alte ursitoare! Eu am rămas aici, să-ţi scriu acum De n-am taiat salcâmul de la drum Ori părul mare din grădină Sub care adormeam ţinându-te de mână. Să-ţi spun, tăicuţă şi de mama Ce mult i s-a albit năframa! Şi de nepoate să-ţi vorbesc... Mâine, poimâine se căsătoresc! Parcă mai ieri în braţe tu le alintai Şi cu poveşti ades le adormeai; Acum, din somn când se trezesc Te caută, dar nu te mai găsesc! -Mai ştii, tăicuţă, gardul cel de spini, Pe unde mă duceam să fur cireşe, la vecini? Acum, tăicuţă, gardul eu l-am reparat, Dar şi vecinii... cireşul l-au tăiat! S-au dus tăicuţă dintre vii Mulţi din vecini... pe care-i ştii! E cam pustiu acum prin sat; Doar ici şi colo se-aude un lătrat! S-a aşternut, tăicuţă, timpul peste mine; Sunt tată-acum şi eu; la fel ca tine! Tu ai plecat spre zările senine, Iar eu trimit acum scrisoare către tine; Să-ţi povestesc ce-am mai făcut De când la cele sfinte ai trecut.
sâmbătă, 31 mai 2025