Scrisoare rânduită trimit spre tine, mamă, Prin îngerii poştaşi ce sunt aici, în Rai, Îţi scriu că am scăpat de-ntunecata teamă, Când tu, măicuţă n-ai spus la moarte;-Stai! Eu te-am iertat uşor şi-mi este dor de tine Chiar dacă umbre reci mă tot încercuiesc, Aş vrea să ştiu de-ai plâns atunci de mine, De-ai auzit cum ţip, cum viaţa îmi cerşesc. Sunt ocrotit mereu, dar nume n-am măicuţă Şi în zadar întreb să aflu cum mă cheamă, O întrebare apare şi liniştea nu-mi cruţă, De ce ai ales să mor?- Odată vei da seamă! M-am prăpădit în chinuri, copil nebotezat Fără de mir atins nici de aghiasma sfântă, Trupşor din trupul tău, de Domnul aşezat, Un prunc neprihănit cu-aripa iute frântă. Nu ai simţit în pântec cum bate o inimioară? De ce-ai semnat degrabă să fie ciopârţită? Dar eu nu vreau să duci pe suflet o povară, Mă rog măicuţa dragă, să nu fii pedepsită. Atâta mi-am dorit să cresc la sânul tău Din lapte să îţi gust şi să ajung bărbat, Un ajutor în casă, al mamei drag flăcău, Însă, fără zăbavă destinul mi-ai curmat. Te las acum şi zbor, spre luminata zare Unde Măicuţa Sfântă m-aşteaptă surâzând, Păcat c-ai fost momită s-alegi altă cărare, Căci mă vei căuta cu sufletul plângând.
sâmbătă, 31 mai 2025