Scrisoarea unei mame...
sâmbătă, 31 mai 2025
Mi-a fost dor de tine, dragul meu copil,
Ani întregi la rândul...  Florile de-april
Mi-au tot plâns pe frunte.. şi m-au sărutat
Când am stat in poartă şi te-am aşteptat!

Când am stat cu dorul şi inima grea
Mă rugam în taină "să te văd, aş vrea"
Să-ţi sărut obrazul, ochii să-ţi privesc,
Plin de bucurie, să-ţi spun te iubesc...

Te-am iubit din clipa-n care te-ai născut
Mi-aş fi dat şi viaţa dac-aş fi putut,
Te-am purtat de mână prin al vieţii val
N-am crezut vreodată că mă laşi la mal..

Azi îţi scriu scrisoare.. ştiu copilul meu
Ai familie mare, eşti cu Dumnezeu..
Şi sunt fericită de ai bucurie...
Dar ţi-ai uitat mama din copilărie...

Mi-a fost dor de tine.. de asta ţi-am scris
Dar îmi iau scrisoarea şi-ntr-un scrin, închis,
O voi ţine-ascunsă.. şi tu n-ai s-o vezi...
Şi nici pe acelea care stau grămezi,

Care ani de-a rândul, eu le-am adunat
Am plâns şi am scris.. şi te-am aşteptat..
Şi te-aştept şi-acuma, dragul meu copil...
Vino! Că se trece floarea de april...

08.03.2016