Se aude plâns de toamnă printre ramuri, Căci doare verdele rămas din loc în loc, Privesc cum ploaia alunecă pe geamuri Cu picături răzleţe, parcă în straniu joc. Şi cerul stă ascuns sub falduri gri de nori, Iar vântul risipeşte arome dulci-amare, Degeaba mă prefac, tot mă cuprind fiori Gândindu-mă la iarna ce se aude-n zare. Hălăduiesc cu mintea, făr'a avea un sens Dorind un răsărit să-mi mângâie suflarea, Dar frunza spune nu, prin galbenul intens, Mai am de aşteptat ca să-mi găsesc cărarea. Şi chem dorinţa vie cea în visări păstrată Ca eu să trec cu bine peste o veche punte, Tresar pentru o clipă văzând frunza uscată Ce-mi aminteşte, iarăşi, de clipele cărunte. Însă pe-un gând m-aşteaptă poemul arămiu Încununat cu frunze din ramuri de măslin, Vreau să-l feresc de fals cât nu e prea tîrziu, Ca el să-mi lumineze cărarea spre divin. Şi dintr-odată simt că nu mai am povară, Plutesc fără hotar pe aripi mari de vânt Şi-ating o rază mică ce peste nouri zboară, Apoi prin rugă mută o pun lângă cuvânt.
sâmbătă, 31 mai 2025