- Ceasu-i anemic, s-a închis agora, Nu trec trăsuri, pe-alocuri se bârfește Că mâine plouă și se schimbă ora, Iar nopțile de toamnă vor mai crește Cu câteva măsuri și-o acoladă, Romanticii să-și plimbe pe faleză Caii de foc, nebunii câte-o nadă S-arunce fetelor căzute-n freză. Eu stau în pat, pendul mă lovește Peste timpane crud, e nemiloasă Noaptea, când mintea nu mai contenește Să te dezguste ca pe-o tămâioasă. - Astenici norii trec... Pe bulevarde Călătoresc tramvaie cu viroză, Mă învelesc în febra care-mi arde Întregul trup. O amplă diagnoză Ar stabili obstacole pe care Am să le-ncalc oricum, în consecinţă, Voi cere terapii complementare Fără să am mustrări de conştiinţă. Că s-au vorbit atâtea despre mine Ca de-un blestem din sângele Pandorei Şi totuşi doar atunci când sunt cu tine Pot să-nţeleg intensitatea orei. Ioan Grigoraș & Liliana Trif