Lungă și rea, dimineața veghează trei lumânări sufocate de astepare, miroase a toamnă coaptă și cafea amară și strugurii au putrezit pe masă, dar… ochii tăi, ochii s-au luminat a noapte! am să te închid într-o ciob de lumină, să nu mai aud corbii, în trupul tău, bat clopote. Oprește, mamă, morții ! i-auzi? prind rădăcini sau… e doar vântul, destramă urmele ce le-ai lăsat. că să pot înverzi. Desferecă, mamă, pământul! să mă înveșmânți, să te înveșmânt cu tot ce n-am trăit împreună. fă, doar așa, să fiu asemeni ție, când am să-mi dau colocviu cu umbrele din spatele meu.
miercuri, 16 iulie 2025