Secetă

Crește ziua 'naltă, de căldură grea. 
Iarba se chircește-ngălbenind de sete... 
Dă iar ploaie, Doamne, până-o să se-mbete 
de o nouă viață arsa iarbă-a mea! 
...

A-mpietrit țărâna și amarnic crapă, 
semn că numai plânsul nostru o s-o ude. 
Mai visez mirosul vrejurilor crude... 
Spre-alte zări fug ciute pentr-un ochi de apă. 

Ne-a ajuns din urmă strigătul zadarnic 
din pustiu. Noi, surzii, hohoteam atunci 
dar fugeau copacii frânți din munți și lunci...
Ne-nfrățeam cu vântul și toporul harnic!

Poate-o să ne ducem după ei aiurea 
risipiți în lume, neînțelegând 
cum de se-ntâmplară toate acestea... Când 
ne-am uitat frăția veche cu pădurea? 

Trist e că-ntre ziduri de beton și sticlă 
ne-am culcat amnezici, ne-am trezit străini... 
Frunzele de mâine dorm în rădăcini 
Nu vedeam, cu ochii-acoperiți de pâclă. 
...

Iarba se chircește-ngălbenind de sete. 
Unii or să plece; alții... vor răbda. 
Dă iar ploaie, Doamne, până-o să se-mbete 
de o nouă viață arsa iarbă-a mea.