Secretele îngerului
sâmbătă, 31 mai 2025
Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
și îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră și întunecată
să-și întindă aripile peste noi,
care eram prinși în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauți să-mi aperi rațiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere și suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere și din nou să prind putere,
farmece și vrăji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc și cercuri aurii 
la o distanță mică de șoaptele tale
cu umbre secrete și vise iubite,
peste tristețea mea o stea se ridică
și luna apare și ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând fața ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.